S-a așternut praful!** Echipele de tradiție ale fotbalului românesc se zbat în anonimat

S-a așternut praful!** Echipele de tradiție ale fotbalului românesc se zbat în anonimat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai bine de 15 echipe cu „vechi ștate” în prima ligă din
România, printre care ASA Târgu Mureș, Corvinul Hunedoara, Poli
Timișoara, Progresul București, Jiul Petroșani sau Inter Sibiu, au
ajuns acum să se zbată în ligile a treia și a patra, viitorul
nefiind unul prea roz pentru acestea.

Perioada de după 1989 a făcut ca grupările cu multe sezoane în
prima ligă să se confrunte cu probleme financiare, unele ajungând
în ligile a treia sau a patra, iar altele să se desființeze.
Lipsite de sprijinul financiar al autorităților locale sau al
instituțiilor de care aparțineau, acestea nu au reușit să
supraviețuiască în fotbalul românesc.

Corvinul Hunedoara a fost fondat în 1921, iar în 2008 s-au tras
obloanele la acest club de tradiție din fotbalul românesc. Gruparea
hunedoreană a disputat 17 sezoane în prima ligă, cele mai bune
rezultate fiind obținute în sezoanele 1981/1982 și 1985/1986, când
a terminat campionatul pe poziția a treia, respectiv a
cincea.

În prezent, palmaresul clubului este deținut de către Mircea Alic,
care a reafiliat clubul la FRF, cu titlu provizoriu, pentru ca
acesta să poată recupera banii rezultați din urma transferului
portarului Bogdan Lobonț de la Rapid la Ajax Amsterdam și de la
Dinamo la AS Roma. Corvinul Hunedoara are de recuperat cel puțin un
milion de euro de la Rapid pentru transferul lui Lobonț și de
primit grila de formare pentru Bogdan Lobonț, în urma transferului
la AS Roma.

Printre jucătorii exponențiali ai Corvinului s-au numărat Michael
Klein, Ioan Andone, Mircea Rednic, Mircea Lucescu, Florea
Dumitrache, Radu Nunweiller, Romulus Gabor, Dorin Mateuț sau Bogdan
Lobonț.

„Vom porni la drum când ne vom putea baza pe o finanțare
serioasă, care să facă cinste acestui club. Va trebui să construim
cărămidă cu cărămidă și cu un buget corespunzător sunt convins că
în cinci ani de la revenirea în competiții, Corvinul va fi din nou
un club puternic
„, declara Mircea Alic, pentru site-ul
suporterilor Corvinului.

Jiul Petroșani deține al șaselea stadion din România ca număr de
locuri, circa 25.000 (15.000 pe scaune), acesta fiind singurul din
România cu ambele tribune acoperite complet. În prima ligă,
hunedorenii de la Jiul au disputat 41 de sezoane în istoria de 92
de ani a clubului. Din cauza problemelor financiare cu care s-a
confruntat patronul Alin Simota, Jiul nu a fost programată de două
ori în acest sezon al Ligii a II-a și a fost retrogradată în Liga a
IV-a iar în prezent negociază cumpărarea unui loc în Liga a III-a.
Datoriile clubului se ridică la aproximativ 130.000 de euro.

Singurul trofeu câștigat de Jiul Petroșani este Cupa României, în
sezonul 1973/1974, după o finală împotriva formației Politehnica
Timișoara.

Cele mai bune rezultate au fost un loc doi, în sezonul 1928, când
Jiul a pierdut finala în fața formației Colțea Brașov, și un loc
cinci în sezonul 1976/1977.
Patronul „minerilor”, Alin Simota dorește să înceapă un nou drum
alături de jucătorii născuți în 1992, pregătiți de Sorin Henzel.
Generația 1992 va evolua la prima echipă, Simota intenționând să
obțină performanțe după ce echipa va căpăta suficientă
experiență.

Înființată la 11 august 1964, Asociația Sportivă a Armatei (ASA)
Târgu Mureș a evoluat 21 de ani în primul eșalon, obținând chiar un
titlu de vicecampioană, în sezonul 1974/1975 și un loc trei în
sezonul următor. De asemenea, ASA a participat de trei ori și în
Cupa UEFA, fiind eliminată de fiecare dată încă din primul tur. La
1 iunie 2005, ASA s-a desființat din cauza problemelor financiare,
succesoarele echipei fiind ACS Maris Târgu Mureș din 2005, și FC
ASA Unirea Ungheni din 2008. Cel mai cunoscut jucător care a
evoluat pentru ASA, este fostul selecționer, Ladislau Boloni.

Progresul București (FC Național) a fost fondat în 1944, echipa
Băncii Naționale a evoluat de 32 de ori în prima ligă, iar de patru
ori a terminat campionatul pe poziția secundă (1956, 1995/1996,
1996/1997 și 2001/2002),. De asemenea, în 1960, Progresul avea să
câștige singura Cupă a României din istoria sa, deși a mai disputat
finalele din 1957/1058, 1996/1997, 2002/2003 și 2005/2006. După
retrogradarea la finalul sezonului 2006/2007, Progresul nu a mai
rezistat decât un an și jumătate, după care a urmat retrogradarea
în sezonul 2008/2009 direct în Liga a IV-a din cauza datoriilor
acumulate, care în prezent se ridică la 300.000 de euro către
jucători și la 400.000 de euro către autorități.

Echipa își disputa meciurile de pe teren propriu pe arena
Cotroceni, cunoscută și sub denumirea „Parcul cu Platani” (14.542
de locuri), însă din cauza datoriilor mari către BNR, echipa a fost
evacuată. În prezent, Progresul nu evoluează în nicio ligă. Deși
clubul „bancar” nu mai există decât scriptic, avocatul Bogdan
Tohăneanu a înființat AFC Progresul București, iar la noua grupare
se află mai mulți juniori ai vechii asociații. Meciurile de pe
teren propriu sunt disputate pe stadionul Coresi (320 de locuri) de
lângă fosta Casă a Scânteii. Între cele două cluburi nu există
nicio legătură juridică, iar palmaresul aparține vechii
asociații.

În cupele europene, Progresul a evoluat în Cupa UEFA și Cupa
Cupelor, printre echipele care au „descins” în „Parcul cu Platani”
numărându-se Partizan Belgrad, FC Bruges, Paris Saint Germain (la
care evolua celebrul Ronaldinho) sau Herenveen.

Printre cei mai cunoscuți jucători care au îmbrăcat tricoul
bleu-albastru se află Titus Ozon, Viorel Mateianu, Nicolae Oaidă,
Gino Iorgulescu, Liviu Ciobotariu, Cosmin Olăroiu, Marin Dună,
Corneliu Papură, Petre Marin, Dan Petrescu, Adalbert Kassai, Mircea
Sandu, Ovidiu Petre, Cristian Săpunaru, Răzvan Lucescu, Marius
Lăcătuș și Slavișa Mitrovici.

CSM Reșița a fost fondat în 1926 sub numele de UD Reșița, iar după
cinci ani a reușit să câștige singurul titlu de campioană din
istorie, iar în 1932, UD Reșița a pierdut finala campionatului în
fața formației Venus București.

Cel de-al doilea trofeu pe plan național CSM Reșița l-a obținut în
1954, când după o finală cu Dinamo, Metalul Reșița (numele de
atunci al grupării reșițene) câștiga Cupa României. În anul
câștigării finalei, CSM evolua în a doua divizie.

Printre cei mai cunoscuți jucători care au evoluat la CSM Reșița se
numără Cristian Chivu, George Ogăraru, Dorinel Munteanu, Ștefan
Iovan, Cosmin Moți, Basarab Panduru, Dudu Georgescu, Daniel Oprița
sau Aurică Beldeanu.

Fondată în 1921, gruparea ardeleană Olimpia Satu Mare, a disputat
șapte sezoane în prima ligă și a ajuns, din cauza problemelor
financiare, să evolueze în liga a IV-a. De-a lungul istoriei la
Olimpia au jucat Daniel Prodan, Gabor Gerstenmajer, Zoltan Ritli,
iar echipa a fost pregătită de antrenori precum Traian Tomescu,
Emerich Ienei sau Gheorghe Staicu.

FCM Bacău, pe care fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu,
visa să o califice în Liga Campionilor a ajuns să evolueze în Liga
a III-a în noul sezon. În prima divizie, FCM Bacău a disputat 42 de
sezoane, cele mai bune performanțe ale echipei la care au evoluat
Emerich Dembrovski, Andrei Cristea, Dorin Goian, Florin Lovin,
Cătălin Cursaru, Cristian Ciocoiu sau Răzvan Lucescu, fiind
obținute în 1998, când a câștigat Cupa Ligii, iar cu un sezon
înainte s-a clasat pe locul cinci. FCM Bacău mai are o clasare pe
locul patru, în sezonul 1972/1973.

Electroputere Craiova, care i-a dat în fotbalul mare pe Adrian și
Sabin Ilie, Ionel Dănciulescu, Mirel Rădoi și Claudiu Răducanu, a
fost înființat în 1949. În prima ligă a disputat cinci sezoane, cea
mai bună clasare, locul trei, fiind obținută în sezonul 1991/1992,
anul în care a obținut promovarea în Liga I. Această clasare a
permis grupării oltene să evolueze în Cupa UEFA, unde a fost
eliminată de Panathinaikos Atena cu scorul general de 10-0. În
prezent, palmaresul este deținut Jean Nițulescu, patronul
divizionarei a treia, FC Caracal.

Rocar București, fost Autobuzul București, a fost înființat în
1953, iar în istorie a disputat o finală de Cupa României, pierdută
cu Dinamo, 2-4 (2001), și a evoluat doi ani în Liga I
1999-2001.

Echipa din cartierul Berceni s-a zbătut în eșalonul secund,
ajungând chiar în a treia divizie, după care s-a desființat. În
2005, Rocar, împreună cu Academia Națională de Educație Fizică și
Sport au pus bazele unei noi echipe care își dispută meciurile pe
arena de 6.000 de locuri din Drumul Găzarului. În prezent, Rocar
ANEFS evoluează în Liga a III-a.

Timp de nouă sezoane în prima ligă, Chindia, echipa din fosta
capitală a Țării Românești, Târgoviște, a obținut doar un loc șapte
în sezonul 1978/1979. În prezent, echipa, la care au evoluat
Nicolae Dobrin, Cătălin Hîldan sau Laurențiu Reghecampf, Cezar Dinu
sau Marian Aliuță se luptă pentru supraviețuire în Liga a III-a.
Denumită cândva „Ajax al României”, datorită numărului mare de
jucători tineri promovați în fotbal, actualul FCM Târgoviște nu
pare să mai poată reveni la perioada de glorie.

Înființată în 1982, Inter Sibiu avea să ajungă după șase ani în
prima ligă, fiind susținută, din umbră, de fiul fostului președinte
Nicolae Ceaușescu, Nicușor, care era prim secretar al PCR la Sibiu.
Inter Sibiu a reușit să evolueze opt sezoane în prima divizie, dar
surprinzător, cea mai bună clasare avea să o obțină în sezonul
1990/1991, când a ocupat locul patru. După ce s-a desființat, la
începutul anilor 2000, după o pauză de nouă sezoane, Inter Sibiu
s-a înscris în Liga a IV-a. Printre cei mai cunoscuți jucători ai
echipei se află Ovidiu Maier, Radu Niculescu, Adrian Văsîi, Florin
Cotora, Marius Baciu, Ovidiu Tâlvan, Gheorghe Mihali, Dorinel
Munteanu sau Mihail Majearu.

O altă echipă cu mai bine de zece sezoane în Liga I, s-a confruntat
cu probleme financiare, iar în sezonul 2006/2007 a retrogradat în
eșalonul al treilea. După două sezoane reușește să revină în liga
secundă, iar în campionatul trecut abia a reușit salvarea de la
retrogradare. De curând, Consiliul Județean Maramureș a decis să
renunțe la finanțarea echipei, astfel că aceasta are șanse mici de
a se înscrie în noua ediție a Ligii a II-a.

Finalista Cupei României din sezonul 1991/1992, Dacia Unirea
Brăila, actuala CF Brăila, a disputat patru sezoane în prima ligă.
În prezent echipa se zbate în Liga a III-a și este sponsorizată de
Consiliul Județean.

FC Olt Scornicești, locul de naștere al fostului președinte Nicolae
Ceaușescu, a evoluat timp de 11 sezoane în primul eșalon. Cea mai
bună clasare a fost un loc patru în sezonul 1981/1982. În prezent
activează în liga a IV-a a județului Olt, alături de echipe precum
Gloria Deveselu, Viitorul Grădinile, Petrolul Potcoava sau Recolta
Urzica. Pentru Scornicești au evoluat, printre alții, Ilie Balaci,
Dan Petrescu, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu, Victor Pițurcă,
Costică Donose, Zoltan Crișan, Ilie Bărbulescu sau Adrian
Bumbescu.

Pe lângă aceste echipe, în liga secundă activează și fostele
campioane ale României FC Argeș (două titluri și 44 de sezoane în
prima ligă), UTA (38 de sezoane în Liga I și șase titluri) și
Petrolul Ploiești (patru titluri și 41 de sezoane în Liga I).

Sursa: Mediafax | Sursa foto: www.liga2.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×